5.1 Încercări de a preveni Genocidul

Înainte și în timpul Holocaustului nu a existat nicio diferență legală între uciderea unei persoane și uciderea unui întreg popor. O persoană care a găsit acest lucru absurd a fost Raphaël Lemkin, un avocat evreu polonez    care a fugit din țara natală înainte de  Holocaust. Din exilul său, întâi în Suedia și mai târziu în Statele Unite, a luptat pentru crearea unei legislații internaționale împotriva genocidului.

Termenul de genocid provine din cuvântul grecesc rasă, genos și cuvântul latin crimă, caedere. În urma genocidului armean, Lemkin și-a pus întrebarea, chiar înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, de ce uciderea unei întregi populații cu intenție nu este considerată o crimă internațională.

Eforturile depuse de Lemkin au dat rezultate și,  după ce cel de-al Doilea Război Mondial, ele s-au încheiat cu cadrul nou înființatei Organizații a Națiunilor Unite (ONU). Adunarea generală ONU a adoptat Convenția privind Prevenirea și Pedepsirea Crimei de Genocid, care a intrat în vigoare în ianuarie 1951 și a definit genocidul ca acțiuni săvârșite cu intenția de a distruge, prin diverse mijloace, în întregime sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios.  

În cadrul aceleiași ședințe a Adunării Generale a ONU a fost adoptat un nou indicator legal important: Declarația Universală a Drepturilor Omului, care are ca scop protejarea persoanelor și societăților împotriva încălcării drepturilor lor de bază.

Aceste hotărâri nu au putut fi aplicate retroactiv asupra autorilor Holocaustului. Cu toate acestea, la câțiva ani de la exterminarea populației evreiești în Europa, exista acum un cadru legal și o interdicție internațională în a comite genocidul.