Romii din România

Petre Pandelică Biografia  |  Romii din România  |  Întrebari și răspunsuri

Petre Pandelică | Romii din România

Citește și despre minoritățile rome din Europa, antițiganism și persecuție în Genocidul Romilor >>

Contextul Istoric

Strămoșii romilor au migrat în Europa din India de Nord ca nomazi, între secolele al VIII-lea și al X-lea. Mulți europeni, care credeau că provin din Egipt, i-au numit „țigani”.

„Țiganii” care au ajuns în Europa s-au constituit ulterior în diverse triburi, în special în romi și sinti. În timp ce sinti s-au stabilit mai ales în Europa de Vest, romii s-au răspândit în Europa Centrală și de Est.

Mulți au suferit de pe urma persecuției și sclaviei în Țările Române. Principatele Române au avut cea mai lungă perioadă de înrobire a romilor în Europa, timp de 471 de ani, între 1385-1856.

La începutul celui de-al doilea război mondial, aproape un milion de romi trăiau în Europa, iar aproximativ jumătate în zona de est a continentului. Majoritatea populației nu avea studii și trăiau în condiții precare. Cu toate acestea, numărul romilor nomazi era deja în scădere în secolul al XX-lea.

Viața Cotidiană

Conform recensământului din 1930, în România trăiau puțin peste 260.000 de romi. Mulți lucrau ca fierari, argintari, meșteșugari, cizmari, în agricultură sau ca muzicieni și dresori de animale de circ. Unii au reușit să-și deschidă propriul magazin, în special pantofarii, și să înceapă o mică afacere.

Femeile și bărbații romi se căsătoreau de cele mai multe ori foarte tineri și aveau mulți copii. Majoritatea romilor din Europa au adoptat religia țării gazdă, astfel că, în România, ei erau în principal creștini ortodocși. Au continuat totuși să își păstreze tradițiile în ceea ce privește căsătoria, familia sau ceremoniile de înmormântare.

Limba lor maternă era romani, cu toate că vorbeau și românește. Lipsa educației în rândul romilor a fost o problemă generală, mulți copii fiind folosiți de părinți în munca agricolă  sau creșterea animalelor, fără a putea merge la școală.

De obicei locuiau în comunități izolate, în special nomazii, care călătoreau dintr-un loc într-altul, așezându-și căruțele la marginea orașelor și satelor.

Influența Politicii Naziste asupra Vieții Populației Rome și Sinti

În 1941, Hitler a decis să ofere României teritoriului Transnistriei drept compensație pentru pierderea Transilvaniei de Nord. În același an, Mareșalul Antonescu a ordonat deportarea evreilor din Basarabia și Bucovina pe teritoriul nou obținut. Romii au suferit aceeași soartă în 1942.

Ordinul menționa evacuarea romilor „periculoși”, a nomazilor și a persoanelor fără loc de muncă sau a celor cu antecedente penale. Cu toate acestea, mulți romi sedentari au fost, de asemenea, luați din casele lor și deportați. În final, aproximativ 25.000 de romi au ajuns în Transnistria.

Deportările au fost efectuate de poliție și jandarmerie. Romii sedentari au fost înghesuiți în vagoane și transportați cu trenul, în timp ce nomazii au fost încărcați și duși cu propriile lor căruțe, care le-au fost apoi confiscate.

La sosirea în Transnistria, romii au fost lăsați sub cerul liber. Se aflau deja într-o stare jalnică, fiind mulți copii, femei și bătrâni. Au suferit din cauza lipsei de mâncare, apă și haine călduroase. Ulterior, autoritățile române au evacuat câteva case de ucrainieni și i-au mutat pe romi acolo, însă multe familii au fost înghesuite într-o singură cameră. 

Găsirea hranei a fost încă o problemă majoră, iar oamenii trebuiau să vâneze animale de câmp. Dacă erau prinși de paznici în afara caselor sau lagărelor, își puteau risca viața. Prin urmare, unii au fost nevoiți să recurgă la canibalism pentru a supraviețui. Multe cazuri de abuz comise de oficiali includ violuri, torturi și crime.

Sfârșitul Războiului și Destinul Postbelic

Datorită apropierii sfârșitului războiului și a înfrângerii Germaniei și aliaților săi, armatele germane și române au fost nevoite să se retragă, ceea ce a făcut posibilă întoarcerea deportaților în România.

Drumul spre casă a durat săptămâni întregi, uneori cu trenul sau căruța, dar în majoritatea timpului au trebuit să meargă pe jos. Mulți romi au trebuit să-și lase în urmă membrii familiei. Copii, părinți sau bunici care nu au putut să meargă au fost lăsați în Transnistria.

După ce au ajuns acasă, au descoperit că bunurile le-au fost luate, iar casele confiscate de Centrul Național de Românizare. 

Procesul de reintegrare a depins mai ales de norocul fiecărei persoane; unii au reușit să își găsească un loc de muncă și să aibă familii, alții au continuat să trăiască la limita sărăciei. Chiar și astăzi, romii se lovesc de zidul stereotipurilor în România, iar tendința este în principal aceea a izolării. square.jpg