Romii în Germania/Polonia

Wellesina McCrary  |  Romii în Germania și Polonia

Citește și despre minoritățile rome din Europa, antițiganism și persecuție în Genocidul Romilor >>

În anii 1930, acțiunile antițigănești conduse de Germania nazistă, cum ar fi înregistrarea și arestarea pe o scară largă a romilor și populației sinti, se amplifică. Privați ​​de drepturile lor, romii devin unii dintre primii prizonieri ai lagărelor de concentrare.

După izbucnirea războiului, romii sunt deportați pe teritoriile ocupate de germani și uciși în lagăre sau executați în masă. În decembrie 1942, Heinrich Himmler, unul dintre principalii lideri ai Germaniei naziste, emite un decret prin care dispune deportarea populației rome și sinti din Germania în așa-numitul Zigeunerlager, creat pe teritoriul lagărului Auschwitz-Birkenau.

Primul transport către lagărul țiganilor din Auschwitz sosește în 26 februarie 1943. Romii sunt aduși cu trenuri de marfă, aglomerate, în condiții de coșmar. Transportați în vagoane de vite, ei mor de frig și foame în timpul iernii și de căldură sufocantă și sete vara. Printre prizonieri sunt și copii. Până la lichidarea lagărului Auschwitz-Birkenau în 1944, aproximativ 20.000 de romi sunt uciși în camerele de gazare sau mor de boli și din cauza experimentelor medicale efectuate de Josef Mengele.

Între 1942-1944, 23.000 de romi au fost transportați în lagărul de țigani (Zigeunerlager) din Auschwitz-Birkenau. Tuturor le-a fost tatuat un număr pe antebrațul stâng. În lagărul țiganilor, spre deosebire de celelalte sublagăre din Auschwitz, familiile nu au fost separate. Femeile, bărbații și copiii au rămas împreună. Stăteau în niște barăci, cu pereți subțiri și fără podele. Existau paturi pe ambele părți. Barăcile, destinate pentru 400 de oameni, găzduiau de două ori mai multe persoane. Condițiile de igienă erau îngrozitoare. Doar trei dintre barăci aveau amenajat un lavoar și doar două toalete.

La fel ca oricare alt prizonier din Auschwitz, prizonierii romi erau pedepsiți pentru cele mai mici abateri. Trebuiau să stea la apeluri ore întregi, suferind de frig, foame și batjocuri din partea germanilor. Au fost chinuiți, obligați să facă exerciții fizice, cum ar fi să sară și să se izbească de pământ sau să alerge. Au fost, de asemenea, biciuiți. Pentru diverse delicte erau plasați într-un buncar, unde trebuiau să stea nemișcați sau erau trimiși la o unitate militară pentru ce condamnați penal. Germanii, luau adeseori cu asalt barăcile în timpul nopții, lovindu-i pe prizonieri cu bastoanele. 

Condițiile groaznice de igienă, frigul, supraaglomerația și foametea din barăci au provocat boli și un focar de infecție în rândul romilor, care, în martie 1943, au dus la necesitatea deschiderii unui spital în două dintre barăci. Însă, condițiile erau ineficiente pentru tratamentul bolnavilor, prizonierii nu aveau îmbrăcăminte, lenjerie de pat și medicamente. Sufereau de foame, scabie, tuberculoză sau pneumonie. În mai 1943, prizonierii bolnavi de tifos au fost exterminați în camerele de gazare.

Medicul șef din Zigeunerlager a fost Josef Mengele, care a făcut experimente pe prizonierii bolnavi și copiii romi, după care i-a trimis la moarte. După lichidarea lagărului țiganilor, în 2 august 1944, o parte dintre romii care rămăseseră încă în viață au fost transportați în lagărele Buchenwald sau Ravensbruck, iar restul au fost trimiși la gazare.

 După lichidarea lagărului țiganilor din Auschwitz, în vara anului 1944, toți bărbații rămași au fost mutați în lagărul de concentrare Buchenwald din Germania. Femeile au fost plasate în sublagărele din Buchenwald, unde lucrau în condiții de sclavie, în uzinele industriale, pentru nevoile armatei germane. Condițiile inumane, munca epuizantă, foametea și bolile au făcut ca doar puțini dintre romi să apuce sfârșitul războiului. Armata americană a eliberat lagărul de concentrare Buchenwald în data de 11 aprilie 1945.

Vechea prejudecată împotriva romilor persistă încă în lumea contemporană. În multe țări ale Uniunii Europene, romii sunt supuși în continuare discriminării și se confruntă cu o lipsa de apărare a drepturilor lor umane.

Atitudinea ostilă față de această națiune este vizibilă în discursul plin de ură, răspândit nu numai pe internet, ci și în mass-media. Aceste discriminări influențează respectul de sine al romilor în sens negativ, le adâncește sentimentul nedreptății  și nu promovează deloc integrarea socială. 

Romii, temându-se de persecuție, evită să expună în spațiul public. Adesea aleg să nu raporteze poliției agresiunile sau amenințările suferite, deoarece nu cred că ar putea primi ajutor. De asemenea, se tem de răzbunarea făptuitorilor. Prin urmare, este vital să ne amintim de trecutul lor tragic, de faptul că prejudecățile și ura duc la nedreptate, vătămare și moartea celor care, la fel ca toți ceilalți, au dreptul să trăiască o vieță pașnică.