Romii în Germania Nazistă

Reinhard Florian  |  Biografia  |  Romii în Germania Nazistă

Reinhard Florian | Romii în Germania Nazistă

Citește și despre minoritățile rome din Europa, antițiganism și persecuție în​​​​​ Genocidul Romilor >>

Persecuții în anii '30

Odată cu venirea la putere a lui Hitler în Germania, viața romilor a început să se schimbe. Cu toate că au fost expuși persecuțiilor aproape tot timpul, acestea au crescut în intensitate la mijlocul anilor '30 ai secolului al XX-lea.

Romii, la fel ca evreii, au devenit subiecții legilor rasiale, iar stilul lor de viață a fost limitat în multe zone. Li s-au pus interdicții de muncă în mai multe profesii, libertatea de a călători le-a fost limitată, familiile au fost separate, iar atât adulții cât și copiii au fost nevoiți să muncească din greu, aproape ca sclavi. Orice relație între romi și germani au fost interzise.

Datorită modului lor de viață nomad, au fost tratați ca element antisocial, pentru care nu exista loc în noua societate germană. După izbucnirea războiului au fost trimiși în închisori sau transportați în ghetouri, situate în Polonia ocupată și în lagărele de concentrare și exterminare.

În 1942, prin decizia lui Heinrich Himmler, s-a ordonat ca toți cetățenii romi rămași în al Treilea Reich să fie trimiși într-un „lagăr de țigani”, special creat în Auschwitz, unde să fie exterminați.

Lagărul de Concentrare Mauthausen

Lagărul de concentrare de la Mauthausen a fost construit pe teritoriul Austriei, anexată de cel de-al Treilea Reich în 1938. Inițial, lagărul a fost destinat celor care erau văzuți ca dușmani politici și adversari ideologici ai Reichului German.

În 1939, naziștii și-au deschis un sediu la Gusen, lângă o carieră de piatră, în care prizonierii munceau în condiții groznice extrăgând granit pentru a fi utilizat în construcția de clădiri noi, monumentale pentru cel de-al Treilea Reich și alte sublagăre. Transportul spre lagăr a fost îngrozitor. În vagoanele de marfă nu era apă, erau supraaglomerate, iar trenurile cu prizonieri trebuiau să aștepte ore întregi pentru a lăsa accesul liber transporturilor militare. Oamenii înghesuiți în vagoane au ajuns la Mauthausen într-o stare de extenuare extremă.

Condițiile de viață din lagăr erau severe. Prizonierii au fost trimiși la muncă forțată pentru industria de armament a Germaniei și au fost supuși torturilor. Mulți dintre ei au murit la scurt timp după sosirea în lagăr din cauza unor boli, a frigului sau foametei, alții au fost uciși în camerele de gaz sau au fost executați.

Din 1938 până la sfârșitul războiului, aproximativ 190.000 de persoane, de peste 40 de naționalități, au fost deportate la Mauthausen din țările ocupate. Armata americană a eliberat lagărul în data de 5 mai 1945.

Lagărul de Concentrare Buna/Monowitz

Spre sfârșitul anului 1940, IG Farben, o companie germană, producătoare de produse chimice, a decis să-și mute fabricile din Germania pe teritoriul Poloniei ocupate, lângă Oświęcim. Această locație a fost aleasă datorită proximității căilor ferate, a disponibilității materialelor pentru producția de cauciuc și a lagărului Auschwitz, care urma să ofere forță de muncă pentru fabrică.

În octombrie 1942, pentru aceștia s-a creat un lagăr separat, numit Monowitz, pe teritoriul unui sat polonez strămutat - Monowice. La fel ca în alte sublagăre ale Auschwitzului, prizonierii au fost obligați la muncă forțată, epuizantă. Au construit drumuri, au transportat încărcături mari, au descărcat ciment sau au mutat mașini cu materiale de construcție.

Cei care nu au putut să lucreze, cei slabi sau cei epuizați au fost selectați și uciși. Supraviețuitorii, care nu fuseseră uciși în camerele de gazare din Auschwitz, au fost evacuați pe jos într-un așa-numit marș al morții, în ianuarie 1945, și ulterior expediați la Buchenwald și Mauthausen. Doi prizonieri celebri ai lagărului din Monowice au fost, printre alții, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel și scriitorul Primo Levi.

Sublagărul Charlottegrube

Charlottegrube a fost un alt sublagăr al Auschwitzului, creat lângă o mină de cărbune, Charlotte, deținută de consorțiul Hermann Göring Werke din Rydłutowy. Prizonierii lucrau în două grupuri subterane și deasupra solului, transportând cărbune în atelierele de lângă mină și construind centrala electrică Charlotte.

La fel ca în alte sublagăre, prizonierii lucrau ca sclavi în condiții grele. În 1944, peste 600 de deținuți au fost înghesuiți în cazărmi de cărămidă, înconjurate de sârmă ghimpată. Erau păziți de 54 de SS-iști, precum și polițiști și soldați din Wehrmacht.

Cei extenuați sau cei slab au fost selectați și uciși în Auschwitz-Birkenau. În locul celor uciși au venit noi transporturi de prizonieri.

În ianuarie 1945, plănuiau să evacueze prizonierii pe jos spre lagărul Gross-Rosen. După două zile de marș, prizonierii au fost însă întorși din drum, datorită înaintării Armatei Roșii. Supraviețuitorii marșului au fost transportați în lagărul Mathausen și filiala sa, respectiv lagărul de concentrare Melk de pe teritoriul Austriei.

Marșul Morții

La 17 ianuarie 1945, din cauza venirii Armatei Roșii, germanii au început evacuarea prizonierilor din Auschwitz și sublagărele sale. Până pe 21 ianuarie, au expediat aproximativ 56.000 de prizonieri. Din cauza frigului, a epuizării sau a execuțiilor, aproximativ 9.000 dintre ei au murit pe drum.

Prizonierii care au supraviețuit marșului au fost transportați cu trenul, pe un ger groaznic, în lagărele Mauthausen și Buchenwald. Mulți dintre cei care au supraviețuit marșurilor morții, nu au apucat însă eliberarea, sfârșind în lagărele din cel de-al Treilea Reich.  square.jpg